Când timpul nu se mișcă

Spectacolul ridică o problemă umană și etică extrem de actuală: în ce măsură mai avem capacitatea de a empatiza și, eventual, de a înțelege suferința aproapelui aflat departe: pe altă stradă, în alt oraș, în altă țară, pe alt continent? În ce măsură Eu pot deveni Celălalt și stabili cu el/ea o relație autentică?

Într-o lume bulversată, ahtiată și îndopată cu imagini-drog de tip reality-show și în care un film-horror sau un război real livrează oamenilor doza de adrenalină necesară, care ar mai putea fi azi misiunea jurnaliștilor plecați în zonele de conflict? Strict aceea de a informa (inevitabil parțial) asupra desfășurării unor evenimente, obligatoriu în regim de breaking news? De a facilita cunoașterea (inevitabil superficială) a cauzelor unor fenomene așa-zis istorice? Sau poate, așa cum se dezvăluie în piesă, rolul lor ar fi mai degrabă de a relata, prin cuvânt și imagine, povestea unor oameni. De a fixa micro-istoria. De a imortaliza destine umane în clipe critice, eroice, tragice.