Megtorlás

Caragiale și-a scris ultima piesă de teatru la jumătatea carierei sale de scriitor, în anul 1890. Este diferit din toate punctele de vedere față de comediile lui de critică socială, de proza scurtă satirică, de articolele lui politice.

Succesul internațional instant a dramei contrazice opinia negativă a criticii perioadei: în anii de după apariție traduceriile ei în limbile maghiară și germană s-au jucat la Budapesta și în mai multe orașe din Germania, iar o tranliterație a ei s-a prezentat și la Paris.

Povestea se desfășoară într-o singură noapte. Personajele au o poveră grea pe umeri: conștiința unei crime nemărturisite, comise din dragoste, pedeapsa și tortura condamnată din greșeală, sentimentul chinuitor de vinovăție a culpabiului adevărat și în cele din urmă nebunia. Grozăvia din trecut iese la iveală lent, persecuția are succes, se face dreptate, dar aceasta nu mai schimbă cele întâmplate.